12 Octombrie - Fii așa cum ești - Visul unei păpădi 12:00 - 13:30
Atelierul „Fii așa cum ești!” îi invită pe copii să își exploreze creativitatea și să descopere legătura dintre sunete, natură și emoții. Ancorându-ne în aceste elemente, fiecare copil va avea ocazia să contribuie la alcătuirea unei povești muzicale, folosind diverse instrumente muzicale și elemente inspirate din natură.
Scopul atelierului este să îi ajute pe cei mici să se exprime liber, să-și înțeleagă și accepte emoțiile, să se coordoneze și să se asculte reciproc, precum și să aprecieze diversitatea din jurul lor, dezvoltând sentimentul de împreună prin formarea un grup organic. Copiii vor fi încurajați să se acordeze unul la celălalt, așa cum elementele naturii fac o orchestră armonioasă, bazată pe acceptare și ascultare reciprocă, precum și să descopere armonie în grup inspirându-se din armonia și muzica naturii.
Fiecare copil va explora și alege un instrument muzical (de exemplu, tamburină, trianglu, xilofon, fluier, etc.), asociindu-l cu un element din natură (vântul, ploaia, păsările, copacii, valurile mării etc.)
Prin asocierea sunetelor cu natura, copiii vor învăța să își exprime emoțiile și să le accepte, recunoscând că acestea fac parte din experiența naturală a vieții.
Atelier realizat de Visul unei păpădii, organizație non-guvernamentală dedicată activităților educaționale și psihoeducaționale pentru copii.
Vârsta recomandată: 6 - 9 ani
Mai sunt doar 15 bilete disponibile