Bilete Bistrita: Concert de Jazz - Duo: Nils Kugelmann (Germania) & Shuteen Erdenebaatar (Mongolia) - 13 mar, ora 19:00 - Palatul Culturii Bistrita

Bistrita: Concert de Jazz - Duo: Nils Kugelmann (Germania) & Shuteen Erdenebaatar (Mongolia)

Palatul Culturii Bistrita, Bistrița

vineri, 13 martie, ora 19:00

Comandă bilete

Vezi harta locurilor
Nr. bilete
Acces General
Dacă ai un cod de voucher, click aici

Biletele sunt returnabile

După plată, persoanele juridice pot solicita factura pe iabilet.ro/facturi

Organizatori: Primăria Muncipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”

Vă invităm la o seară specială având ca protagoniști două tinere personalităţi ale scenei muzicale germane: Nils Kugelmann (contrabasist și clarinetist contra-alto, un instrument foarte rar) și Shuteen Erdenebaatar (pianistă și compozitoare). Shuteen și Nils, parteneri de scenă și de viață, au selectat pentru publicul din România lucrări din trei proiecte ale lor, fiecare premiate, apreciate de critică și cu concerte în toată Europa: cvartetul lui Shuteen, trio-ul lui Nils și duo-ul lor împreună. Artiștii vor fi însoțiți de un camarad de cursă lungă, percuționistul german Sebastian Wolfgruber.

Datorită varietății stilistice ale celor trei proiecte muzicaleseara va fi un adevărat concert de concerte.

Despre muzica celor trei grupuri care vor constitui repertoriul serii:

SHUTEEN ERDENEBAATAR QUARTET a fost desemnat "Grupul Anului 2024" la German Jazz Awards, a luat locul 1 la Creative Music Awards 2024 și Premiul Publicului la legendarul Young Munich Jazz Award 2022. Grupul este produs de casa de discuri new-yorkeză Motema Music.Grupul a fost format în jurul pianistei din Mongolia, Shuteen Erdenebaatar. Stea în urcare, venită să studieze jazz-ul în Europa  (similar legendarei Youn Sun Nah), Shuteen conduce la 25 de ani trei ansambluri internaționale, printre care o orchestră de cameră, și promite să devină un vulcan de creație, care ne va încânta ani buni de acum înainte.

NILS KUGELMANN TRIO vine cu energie și inventivitate. Un critic de jazz i-a supranumit "The Millenial Jazz band". Muzica lui Kugelmann este convingătoare și puternică, nu în ultimul rând pentru că este mult mai mult decât „doar” un basist, ci un muzician și compozitor universal. De la o vârstă fragedă a studiat canto, clarinet, pianul și sintetizatorul, iar apoi în principal basul. Încă din adolescență, Kugelmann compunea și improviza, oscilând între muzica academică și pop, între muzica acustică și cea electronică. Și-a început studiile formale de muzică combinând clarinetul clasic cu compoziția, și a scris piese pentru orchestră și chiar musicaluri care au fost interpretate la München.

SHUTEEN ERDENEBAATAR & NILS KUGELMANN

Inspirați de natură, povești de zi cu zi și, bineînțeles, de dragoste, Shuteen și Nils poartă publicul într-o călătorie în lumile lor muzicale. Infinita vastitate a Mongoliei întâlnește dragostea pentru groove. Intuiția clasică întâlnește lejeritatea jazz-ului.Pe lângă contrabas Nils Kugelmann poate fi ascultat aici și la extrem de rarul clarinet contra-alto.