Bilete Brasov: AFLMSMP - lansare album - 27 mar - Rockstadt

Brasov: AFLMSMP - lansare album

Rockstadt, Brasov

joi, 27 martie acces de la 19:00

Cumpără bilete

Nr. bilete
Early Bird - Acces General
Presale - Acces General
Dacă ai un cod de voucher, click aici
Biletele sunt returnabile

Detalii

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut (AFLMSMP) este o formație de muzică instrumentală, adesea încadrată în stilul post-rock și considerată cea mai reprezentativă formație românească pentru acest gen muzical.

Bucurându-se de o primă lansare internațională a albumului „La Vale” (2022), Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut urmează să bifeze o lansare și mai mare a unui nou album, „I Went To The Mountain”, lansat și distribuit de casele de discuri dunk!records (Belgia) și A Thousand Arms (SUA).

„I Went To The Mountain surprinde o foarte frumoasă perioadă de exprimare artistică liberă. Nu ne-am luat niciun angajament legat de stil, ci am mizat strict pe originalitate, impact și structură (sau lipsa ei). Privind în retrospectivă, această abordare (la fel ca și titlul, o traducere a primei jumătăți a numelui nostru) ascunde, probabil, o dorință de a dezvălui mai mult (din) cine suntem. Ca întotdeauna, am fost ghidați de două lucruri: dorința de a ne exprima liber, onest, fără artificii, fără nimic „căutat”, fără să ne forțăm; și reperul - posibilitatea - unei forme muzicale care-și exercită o forță proprie.” - AFLMSMP

 

Între 2016 și 2023, formația a lansat trei albume, a ținut concerte la festivaluri de diferite profiluri, de la Rockstadt Extreme Fest (2017) și Electric Castle (2017, 2019, 2021) la dunk!festival (Belgia, 2019, 2023), festivalul de referință pentru stilul muzical cultivat de AFLMSMP. Băieții vor merge din nou în turneu în România și în Europa, unde vor cânta noul album integral, dar și mai multe piese din repertoriul lor clasic, atât de îndrăgit de fani.