Versus Pub, Galați
vineri, 29 noiembrie, ora 21:00 acces de la 19:00
Biletele au preturile de 60 lei early bird si 80 de lei in presale (la care se adauga comisioanele de ticketing), urmând ca in limita disponibilității, preturile sa crească in apropierea sau in ziua evenimentului. Locurile se ocupa in ordinea sosirii in locatie.
THE MONO JACKS este un nume de referință pentru scena de rock alternativ din România, iar muzica lor o colecție de povești autentice, cântate cu o pasiune inconfundabilă. Si dacă ai ocazia să vezi THE MONO JACKS live, vei înțelege imediat de ce este o trupă cu totul specială. Fie că îi descoperi într-un club intim ori pe scena unui festival mare, chimia incredibilă dintre membrii trupei si energia lor captivantă te vor face să vrei să îi revezi iar și iar.
THE MONO JACKS s-a format în 2008, avându-l ca fondator pe Doru Trăscău – sufletul acestui proiect, un solist carismatic, cunoscut și ca vocea și imaginea trupei grunge AB4 (care a dominat scena rock-ului românesc din anii 2000 și a câștigat premiul MTV European Music Awards în 2003).
Albumul de debut, „Now In Stereo”, lansat în 2010, a inclus single-urile de referință „Maria” și „Come Back Girl” și a fost primit cu entuziasm de fani și critici deopotrivă. La scurt timp, spre finalul lui 2011, trupa a lansat EP-ul „Fortunes”, hitul „Gândurile” devenind rapid o piesă de suflet pentru public.
De-a lungul anilor, trupa a trecut prin toate fazele posibile - de la schimbări de componență, la pauze și despărțiri, retrageri și reveniri spectaculoase - lansând în tot acest timp piese memorabile precum “Tablou”, “Drumul”, sau “Un Sfert De Secunda”.
2017 a marcat un moment important în evoluția trupei, THE MONO JACKS lansând albumul “Ușor Distorsionat”, într-o formulă nouă și plină de energie: Doru Trăscău (voce, chitară), Andrei Zamfir (chitară), Cristian Chiru (bas) și John Ciurea (tobe). Noua componență a cucerit rapid fanii cu hitul "1000 de DA", și a continuat să surprindă, lansând încă două albume de studio – "Gloria" în 2020 și cel mai recent, "Norul Nouă", în 2023.