Bilete Iasi: Conferința ”Creștem sănătos în era digitală” - 14 iun, ora 10:00 - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Iasi: Conferința ”Creștem sănătos în era digitală”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

sâmbătă, 14 iunie, ora 10:00 acces de la 09:30

Cumpără bilete

Nr. bilete
Acces General
Dacă ai un cod de voucher, click aici
Retur permis cu asigurare Flex-EnGarde
Cum navigăm cu copiii noștri prin provocările lumii digitale, fără să pierdem conexiunea umană, echilibrul emoțional și siguranța?
Ce trebuie să știm despre cum influențează expunerea la ecrane și rețele sociale dezvoltarea creierului copiilor noștri și cum putem minimiza efectele negative?

Într-un context în care timpul petrecut în fața ecranelor crește constant, ne propunem să deschidem un dialog echilibrat și empatic despre efectele acestui fenomen asupra dezvoltării emoționale, cognitive și sociale a copiilor. Astfel că Liceul ”Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului și Asociația Prietenii Școlii Valea Lupului vă invită  la o conferință dedicată părinților și cadrelor didactice care vor să înțeleagă mai bine impactul tehnologiei asupra dezvoltării copiilor și să găsească soluții practice pentru o prezență digitală echilibrată.

 

Evenimentul aduce împreună voci din domeniul medicinei, educației, psihologiei și neuroștiințelor pentru a vorbi despre dezvoltarea sănătoasă a minții și corpului copiilor, limite sănătoase, efectele reale ale spațiilor virtuale, alternative valoroase și rolul adultului ca ghid și mentor.  Ne dorim să oferim comunității educaționale repere clare și soluții aplicabile, într-un context echilibrat, bazat pe știință, experiență practică și dialog deschis.

 

Invitați speciali:

– Dr. Bogdan Iliescu, MD PhD, medic primar neurochirurg, cu tema „Antisocialitatea rețelelor sociale”

– Ioana Nistor, coordonator programe educaționale Salvați Copiii Iași, cu prezentarea „Folosirea utilă, creativă și sigură a Internetului de către copii și adolescenți”

 

Acestora li se vor alătura Ramona Pricop, specialist Neurohorizons și comunicare, și Anca Ungurașu, psiholog și psihoterapeut,  într-un panel de discuții în care vor explora împreună, într-o manieră accesibilă și practică, cum putem susține copiii să crească sănătos, conectați la sine și la ceilalți, într-o lume tot mai digitalizată.

 

14 iunie 2025, ora 9:30

Aula Magna „Mihai Eminescu”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

 

Un eveniment esențial pentru familii preocupate de creșterea conștientă a copiilor în era digitală, care face parte din programul ”Cercul Siguranței” 2024-2025, desfășurat de către Asociația Prietenii Școlii Valea Lupului și  Liceul ”Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului pentru o bunp dezvoltare fizică, cognitivă și emoțională a copiilor din comunitatea noastră.