Bilete Medeea: Furie - 30 nov, ora 19:00 - Teatrul Apropo

Medeea: Furie

Teatrul Apropo, București

sâmbătă, 30 noiembrie, ora 19:00

Cumpără bilete

Nr. bilete
Acces general

Mai sunt doar 19 bilete disponibile

Dacă ai un cod de voucher, click aici
Organizatorul nu permite returul biletelor

Detalii

Nominalizare la Premiul Concursului Național de Dramaturgie FEST-FDR, Timișoara, 2021

Ce înseamnă să fii „un părinte bun”? Cum gestionăm tensiunile care se nasc între viața personală de adult și sacrificiile presupuse de creșterea copiilor? Cât de rațional poate fi omul în fața emoțiilor sale?

Distributie:

Valentina Zaharia - MEDEEA

Denis Hanganu - Iason
Lucian Pavel - Kreon
Sidonia Doica - Andreea
Fulvia Folosea - Glauke
Scenografie: Diana Miroșu
Muzică: Adrian Piciorea
Mișcare scenică: Teodora Tudose
Multimedia: Diana Butnaru

Regie: Radu Popescu
Text: Radu Popescu

Durata: O ora și 35 de minute (fără pauză)

Producător: Asociația TEATRUL.RO / Teatrul Apropo


DISCLAIMER: Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani.

 

„Medeea mea e Teatru și e Viață."

Teaser:
Dăm o petrecere la care nici tu, nici Medeea nu ați fost invitați. Este majoratul lui Glauke, fiica conducătorului cetății. Dar poate că există o cale să participăm sau poată măcar să privim puțin pe gaura cheii...
Spectacolul ”Medeea: Furie” reinterpretează mitul antic și chestionează subiectele omului contemporan legate de statutul social și viața de familie. Cât de departe ar putea merge gelozia și cât de rațional poate fi omul în fața emoțiilor sale? Până unde pot fi implicații copiii în certurile de familie?

Autorul despre spectacol: MEDEEA: FURIE este în primul rând despre relațiile de astăzi dintre părinți și copii, puse în contextul mitului antic, dar filtrate prin ideile pe care le- am avut, sentimentele variate care s-au născut într-o formă sau alta din experiența mea personală de tată a patru copii.
La începutul procesului de creație a piesei, care s-a întins pe mai bine de un an de zile, eram hotărât să o ”rup” cu contextul ”prăfuit” al vechilor istorii și să scriu un text adus cât mai mult în contemporan. Doar că pe parcurs, mai ales în etapa de repetiție, mi-am dat seama că Povestea (”un rege avea o fată care s-a îndrăgostit de un Făt Frumos”) adaugă multă culoare, substanță și chiar umor – punând în mod paradoxal mai bine în evidență conflictul modern.

Valentina Zaharia (Medeea): „Am jucat și am scris pentru teatru, de la Point Éphémère à Paris până la Mall-ul din Râmnicu-Vâlcea, via Festivalul Shakespeare din Craiova. Pentru ca Medeea.Furie a lui Radu Popescu să prindă viață a contat tot. Toată experiența profesională s-a distilat în repetiții intense, contracronometru, s-a combinat cu dragostea recent renăscută pentru arta mea si câteva din coșmarurile mele recurente. Și s-a aprins de la Ceva din privirea complice a lui Denis #iasonalmeu Hanganu. Să veniți să vedeți acel Ceva! Medeea mea e Teatru și e Viață.”

Părerea spectatorilor:

1. „Ca spectator ești la fel de câștigat ca un actor care a fost în forma vieții lui, care și-a dat sufletul pe scenă și a izbutit.” - Dan Boicea, Redactor-șef Ziarul Metropolis

2. „Valentina a reuşit un lucru formidabil, în opinia mea. A reuşit s-o scoată cumva pe Medeea din mizeria destinului ei de ucigaşă a tuturor celor care se opun marii ei iubiri pasionale pentru un bărbat.”
„Decorurile, deşi minimaliste, ca la orice teatru independent, care are presiunea bugetului pe creier, sunt absolut impresionant puse în valoare de o proiecţie de lumini foarte bine realizată, care te pătrunde prin ferestrele sufletului direct în intestine.”
- Georgiana Gheorge, redactor Business Magazin

3. "Unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut de la începutul acestei stagiuni. Cu o Medeea (Valentina Zaharia) magnetizantă - eu nu mi-am putut lua ochii de la ea -, cu un text care reinterpretează subtil, admirabil, mitul Medeei și-l duce în zona dilemelor și frământărilor de părinte, fără ostentație, fără cusur, într-un limbaj fluent, care-l face captivant și pentru adolescenți - aduceți-i să-l vadă!" - Costinela Caraene

4. „I-am spus lui Radu după spectacol "Oau, ai scris/simțit ca o femeie!", atât de mult m-am regăsit în textul lui minunat de uman, de feminin, (după unii ar putea fi) și feminist. Uite un domn care chiar s-a prins cum e treaba cu "eternul feminin". Eu, dacă aș fi în locul vostru, aș merge să văd spectacolul.
Mai ales că se ajunge super ușor acolo, plus că au ceai, cafea și bomboane. Nu mai zic de actorii minunați!” - Raluca Botez

Festivaluri:
Spectacol selectat în Festivalul Național de Teatru, ediția 32, 2022
Spectacol selectat în Festivalul Undercloud, 2023

Text Nominalizat la Premiul Concursului Național de Dramaturgie FEST-FDR, Timișoara, 2021
Nominalizat la categoria Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută, la Gala Premiilor UNITER, 2023

Spectacolul ”Medeea: Furie” a fost finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, în cadrul Sesiunii de proiecte I / 2021.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.