Bilete ParentED Fest – Evenimentul de parenting al anului în România - 3 oct - Universitatea Politehnica Bucuresti - Aula Magna

ParentED Fest – Evenimentul de parenting al anului în România

Universitatea Politehnica Bucuresti - Aula Magna, București

joi, 3 octombrie

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

[ENG version below]

Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest, va avea loc toamna aceasta, pe 3 Octombrie, la București.

Acesta va aduce în fața publicului românesc unii dintre cei mai renumiți speakeri internaționali specializați pe domenii precum creșterea și îngrijirea copiilor, family wellbeing sau dezvoltare personală:

  • Dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician, speaker internațional și autorul cărților cu vânzări record „Harta parentingului modern” și „Părintele conștient”, traduse inclusiv în limba română, vine în premieră în România. Dr. Shefali reușește să cuprindă în cărțile sale provocările cu care părinții se confruntă în 2024, ajungând astfel la milioane de părinți din întreaga lume și demontând rând pe rând metodele învechite de a-i educa pe cei mici, în urma a numeroase cercetări și ani întregi de experiență.

Paradigma tradițională de parenting are la bază ierarhia și presupune că părintele știe mai bine. Parenting-ul conștient detonează această paradigmă și aduce reciprocitatea în relație. Aș spune că, de multe ori, profesorul este copilul, învățând părintele cum să devină o versiune mai bună a sa și mai ales cum să trăiască în prezent așa cum doar copiii știu să trăiască.”

  • Dr. Deborah MacNamara, om de știință, consilier clinician și expert în parenting cu peste 25 de ani de experiență, autorul uneia dintre cele mai celebre cărți dedicate părinților din întreaga lume – „Rest, Play, Grow”.

„Copiii noștri nu sunt meniți să facă eforturi pentru dragostea noastră. Ei sunt meniți să se simtă confortabil în grija noastră pentru a se putea juca și dezvolta. De aceea, siguranța relației este esențială.”

  • Dr. Vanessa Lapointe, doctor în psihologie, autor și „educator pentru părinți”, va contribui la înțelegerea evoluției copiilor și va oferi sfaturi părinților într-una dintre cele mai mari provocări ale parentingului: cum putem insufla celor mici reziliența fără să cauzăm traume.

„Din păcate, principala lecție pe care o învață copiii de la disciplinarea clasică este că dragostea părinților este condiționată și în directă legătură cu un comportament de obediență.”

  • Dr. Greer Kirshenbaum, expert în parenting, autor, cercetător în neuroștiințe, specialist în somnologie infantilă și dezvoltarea timpurie a copiilor, va vorbi la București despre unul dintre cele mai importante subiecte din parentingul modern: gestionarea stresului pentru a construi sănătatea mintală a bebelușilor și părinților.

„Sănătatea somnului se construiește, ajutându-ți copilul să adoarmă și să readormă, ținându-l în brațe și oferindu-i dragoste cât timp are nevoie de tine.”

Numărul de locuri este limitat!

Rezervă-ți acum biletul și vino alături de noi la cel mai mare festival de parenting din România!

(UNSTPB Aula Magna - Waze / Google Maps)

***

Early Bird Ticket Pricing

Secure your early bird tickets at a special price, with 15% discount, before July 31, 2024!

 

***

The largest parenting event in Romania, ParentED Fest, will take place this fall, on October 3rd, in Bucharest.

The event will bring to the Romanian audience some of the most renowned international speakers specializing in areas such as child development and care, family wellbeing and personal development:

Dr. Shefali Tsabary, clinical psychologist, international speaker and author of the best-selling books "The Conscious Parent" and "The Awakened Family", both translated into Romanian, will be come to Romania for the first time. Dr. Shefali addresses the challenges parents face in 2024, reaching out to millions of parents worldwide and systematically debunking outdated parenting methods through extensive research and years of experience.

"The traditional parenting paradigm is based on hierarchy and assumes the parent knows best. Conscious parenting dismantles this paradigm and brings reciprocity into the relationship. I would say that, often, the teacher is the child, teaching the parent how to become a better version of themselves and, most importantly, how to live in the present as only children can."

Dr. Deborah MacNamara, scientist, clinical counselor and parenting expert with over 25 years of experience, author of one of the most celebrated books dedicated to parents worldwide – "Rest, Play, Grow."

"Our children are not meant to strive for our love. They are meant to feel comfortable in our care to play and grow. That is why the security of the relationship is essential."

Dr. Vanessa Lapointe, psychologist, author and "parenting educator," will contribute to understanding children's development and will offer advice to parents on one of the biggest challenges in parenting: how to instill resilience in children without causing trauma.

"Unfortunately, the main lesson children learn from traditional discipline is that their parents' love is conditional and directly tied to obedient behavior."

Dr. Greer Kirshenbaum, parenting expert, author, neuroscience researcher, infant sleep specialist and early childhood development expert, will speak in Bucharest about one of the most important topics in modern parenting: managing stress to build the mental health of babies and parents.

"Healthy sleep is built by helping your child fall asleep and stay asleep, holding them and offering love as long as they need you."

The number of seats for this event is limited!

Book your tickets now and join us at the largest parenting festival in Romania!

(UNSTPB Aula Magna - Waze / Google Maps)