Bilete Sibiu: Augustin Hadelich - Festivalul Enescu - 17 sep, ora 19:00 - Filarmonica de Stat Sibiu - Sala Thalia

Sibiu: Augustin Hadelich - Festivalul Enescu

Filarmonica de Stat Sibiu - Sala Thalia, Sibiu

miercuri, 17 septembrie, ora 19:00 acces de la 18:30

Cumpără bilete

Vezi harta locurilor
Nr. bilete
Acces General
Bilet - Elevi, Studenti, si Pensionari
Dacă ai un cod de voucher, click aici
Retur permis cu asigurare Flex-EnGarde
Recital Augustin Hadelich ✦ Festivalul Enescu la Sibiu

Miercuri, 17 septembrie 2025, ora 19:00

Sala Thalia, Sibiu

 

 

Augustin Hadelich este un violonist cu totul special, care face muzica să prindă viață, să se transpună în experiențe pentru spectatori. Fiecare interpretare de-a sa spune o poveste pentru tine. 

 

Programul concertului garantează emoții intense și lacrimi de bucurie. Include lucrări clasice de Johann Sebastian Bach, Nicolò Paganini, Georg Philipp Telemann, dar și omagii aduse limbajului muzical al blues-ului prin compoziții de Coleridge-Taylor Perkinson.

 

Dacă vrei să te bucuri în Sibiu de prezența unui câștigător al Premiului Grammy, nu trebuie să lipsești de la acest concert.

 

 

✦ PROGRAM

 

Georg Philipp Telemann: 

Fantasia No. 8 E Major TWV 40:21 (4:40)

Coleridge-Taylor Perkinson: 

Louisiana Blues Strut: A Cakewalk (2002) (2:40)

"Blue/s Forms" (1979) (7:15)

I - Plain Blue/s II - Just Blue/s III - Jettin' Blue/s

Eugène Ysaÿe: 

Sonate No. 5 G Major (9:30)

L'aurore (Lento assai)

Danse Rustique

Georg Philipp Telemann: 

Fantasia No. 7 E-Flat MajorTWV 40:19 (6:50)

Nicolò Paganini: 

Caprice No. 19 E-Flat Major (3:00)

Caprice No. 16 g-minor (1:40)

 

Interval

 

Johann Sebastian Bach: 

Partita no. 2 d minor (28 minutes)

1 - Allemanda

2 - Corrente

3 - Sarabanda

4 - Giga

5 – Ciaccona

 

 

 

✦ BIOGRAFIE

 

Unul dintre violoniștii faimoși din lume, Augustin Hadelich a primit Premiul Grammy în 2016, la categoria „Cel mai bun solist instrumental clasic”, pentru înregistrarea Concertului „L’Arbre des songes” de Dutilleux, alături de Seattle Symphony și dirijorul Ludovic Morlot.

Cunoscut pentru tehnica sa fenomenală, interpretările perspicace și persuasive, Hadelich concertează în întreaga lume.

Născut în Cecina, Italia, din părinți de origine germană, Augustin a cunoscut muzica în familie, de la frații săi mai mari, care cântau la violoncel și pian. A început studiul viorii la vârsta de 5 ani, fiind îndrumat de tatăl său, agricultor și violoncelist amator. Hadelich s-a bucurat de o dezvoltare profesională înfloritoare ca violonist, pianist și compozitor în Germania.

A concertat cu cele mai cunoscute orchestre americane, precum și cu Filarmonica din Berlin, Concertgebouworkest, Orchestre National de France, Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra Filarmonicii din Seul, Orchestra Simfonică NHK din Tokyo și multe altele.

În 1999 a suferit arsuri extinse într-un incendiu la casa părintească, iar recuperarea a durat peste un an. La scurt timp după aceea, el declara:

„Poate din cauza acestei experiențe – pentru că am avut acest moment în care nu eram sigur dacă voi mai cânta vreodată la vioară – apreciez mai mult ceea ce se întâmplă în viața mea. Încerc cu adevărat să mă bucur de fiecare moment. Îmi dau seama cât de importantă a fost muzica pentru mine.”

În 2018, primește titlul de „Instrumentistul anului” din partea Musical America.

Hadelich deține o diplomă de artist de la Juilliard School, unde a studiat cu Joel Smirnoff, iar din 2021 face parte din corpul profesoral al Yale School of Music.

În prezent este cetățean american și locuiește în New York, fiind apreciat și dorit de către publicul din întreaga lume.

Cântă la o vioară Giuseppe Guarneri del Gesù din 1744, cunoscută sub numele de „Leduc, ex Szeryng”, împrumutată prin Tarisio Trust.

 

 

✦ ACCES

  • Accesul publicului se face începând cu ora 18:30

  • Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reduceri pe baza carnetului de elev/student sau cuponului de pensie prezentat la intrare.

  • Copiii cu vârsta de peste 6 ani sunt bineveniți. Din respect pentru liniștea publicului și a artiștilor, recomandăm evitarea prezenței copiilor sub această vârstă la acest tip de concert.

 

 

Eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Organizator: Asociația Culturală Play

Co-organizator: Artexim

 

Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii

Co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și AFCN

Partener: Filarmonica de Stat Sibiu