„Și totuși... nu-mi amintesc să fi fost așa” Spectacol-lectură cu Rareș Rusan
Niciodată nu cunoaștem un om cu adevărat, nici atunci când e un membru al familiei. „Datoria” față de un regim opresiv poate deveni mai importantă decât datoria față de un apropiat. Descoperirea poate deveni cu atât mai dureroasă cu cât încrederea e mai mare în persoana respectivă. Mici indicii și greșeli profesionale pot lăsa să se întrevadă adevărata față a celor ce servesc regimul dictatorial. Întrebarea care se pune în această situație e dacă propria familia a fost pusă sub urmărire. Și dacă da, ce poți face?
Hai la spectacolul-lectură cu și de Rareș Rusan, o incursiune intensă în zona fragilă dintre încredere, loialitate și trădare, acolo unde apropierea devine uneori cea mai dureroasă vulnerabilitate.