Bilete Vița de Vie Live @ Quantic - 14 sep - Quantic

Vița de Vie Live @ Quantic

Quantic, București

sâmbătă, 14 septembrie acces de la 19:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Pe 14 septembrie, în miez de toamnă, Vița de Vie ne dă cele mai bune roade ale sale: un concert senzațional în Quantic. Au bas, au tobă mare și au și o tolbă de talent, practic 3 ingrediente care să te convingă să îi asculți live. O glumă care a devenit un fel de trademark și nu se va epuiza prea curând, deci câte ingrediente îi recomandă pe VDV?

Cu piese care ne-au îmbogățit baza de date de muzică, Vița de Vie e una dintre formațiile de rock pe care nu ai cum să nu-i iubești și să-i respecți pentru profesionalismul cu care activează. Ne vedem pe 14 septembrie la Quantic cu Vița de Vie!

 

Roșu Vară este o trupă de hip-hop și rock experimental, formată în 2020, în Ploiești. Trupa s-a format la inițiativa chitaristului Andrei Oprescu și a toboșarului Chester, ambii având o experiență în industrie de peste 20 de ani. Proiectul este defapt fromat din foști membrii ai trupelor N.U.D.E., Good Point și Sunete Alb Negru.

Trupa susține că piesele lor sunt alimentate de o dorință de exprimare liberă și o conștientizare a problemelor sociale, exprimând un mesaj împotriva agresiunii cu care se confruntă oamenii zi de zi.

Cei trei au experimentat cu mai multe stiluri, printre care și alternative rock și rap, fiind inspirați de artiști precum 50Cent, Snoop Dog, 2Pac, dar și BUG Mafia, Paraziții , Racla sau Raku.

Scopul acestui proiect, zic ei, nu se rezumă doar la creație și exprimare artistică, ci și la inițierea unui dialog provocator cu ascultătorii, oferind atât bucurie cât și introspecție prin muzica lor.

 

 

Regulament:

  • Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.
  • Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.
  • Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.
  • Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice.
  • Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).
  • Ai grijă de bunurile tale! Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanţilor ori pentru eventuale pagube produse.
  • Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio şi video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale noastre și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.
  • Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declanșării crizelor de epilepsie. Recomandăm persoanelor afectate de această condiție să evite participarea.
  • Evenimentul poate suferi modificări în funcție de condiţiile meteorologice.
  • Organizatorii îşi rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc vârsta participanților minori.